Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, a făcut un anunț extrem de surprinzător. Omul de stat va participa la primul meci de fotbal din viața sa, chiar la finala Campionatului Mondial al Cluburilor, organizat în țara pe care o conduce.
Președintele Statelor Unite ale Americii și-a confirmat prezența, spun cei de la The Athletic. În finală se vor lupta nume uriașe ale fotbalului. Chelsea Londra și-a asigurat locul, urmând să joace cu câștigătoarea semifinalei 2, dintre Paris Saint-Germain și Real Madrid.
Donald Trump a confirmat că va participa la finala Campionatului Mondial al Cluburilor, care va avea loc pe data de 13 iulie. Primul om al Statelor Unite ale Americii va fi însoțit, cel mai probabil, de vicepreședintele JD Vance, care a mai fost văzut în tribune la un meci din grupele turneului.
„Da, voi merge la acest eveniment”, a spus Donald Trump reporterilor prezenți la Casa Albă pentru o conferință de presă. Nu este prima conferință de presă în care președintele SUA discută despre fotbal, întrucât a intrat recent în vizorul fanilor care vor participa la Cupa Mondială de anul viitor, din cauza restricțiilor de călătorie propuse de el.
Finala Campionatului Mondial al Cluburilor este programată peste doar patru zile pe stadionul MetLife, din East Rutherford, New Jersey. Stadionul va găzdui chiar a doua semifinală a competiției, între Paris Saint-Germain și Real Madrid. Cele două cluburi vor juca astăzi, de la ora 22:00 a României.
Uriașa arenă de pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii are o capacitate de 82.500 de locuri. Este probabil ca Donald Trump să fie păzit de lunetiști, așa cum s-a întâmplat și acum mai bine de o săptămână, când JD Vance a asistat la unul dintre meciurile Borussiei Dortmund.
Chelsea Londra și-a asigurat locul în marea finală, după ce a trecut cu scorul de 2-0 de revelația Fluminense. Brazilienii au avut un parcurs senzațional în competiție, după ce s-au calificat din grupă cu Dortmund, Mamelodi Sundowns și Ulsan HD. În fazele eliminatorii, brazilienii au jucat cu Inter Milano, echipa lui Chivu, și Al Hilal.
În cealaltă semifinală, Real Madrid va da piept cu Paris Saint-Germain, campioana Europei în ultimul sezon. Parizienii vin după un parcurs de senzație, reușind să o elimine pe Bayern Munchen în sferturi, scor 2-0. Madrilenii nu au avut un joc extrem de convingător, astfel că francezii pornesc drept favoriți.